Volkswagen nu va mai cumpăra credite de CO2 de la partenerii chinezi Geely și SAIC, cu care a format așa numitele „pool”-uri de emisii și cu ajutorul cărora a încercat să atingă țintele impuse de Uniunea Europeană. Compania intenționează să respecte pragurile de CO2 cu propriile forțe, în 2022, așa cum vor proceda și Stellantis sau Renault Group. Și Dacia a performat în acest an cu ajutorul modelului Spring.